Monday, October 7, 2013

JAPCA PORTOCALIE DE 100.000$ MARCA SORIN GHILEA

Secretarul-general PDL Satu Mare, GHILEA GHEORGHE SORIN, declarat incompatibil de către Agenția Națională de Integritate pentru o japcă de 100.000$

Faceți cunoștință cu Sorin Ghilea, secretar-general PDL Satu Mare, fost ospătar devenit om de afaceri cu statul după 1990. 
Se știe că la Satu Mare orice afacerist cu statul care se respectă este și om politic. Ales de sătmăreni în consiliul local acesta a votat contracte între Primăria Satu Mare și firmele sale cu o valoare de peste 100.000 dolari SUA.

În anul 2011 intră pe fir Agenția Națională de Integritate care pornește o anchetă, concluzia? consilierul local Sorin Gheorghe Ghilea a votat pentru omul de afaceri Ghilea Sorin Gheorghe contracte finanțate de Primăria Satu Mare și instituțiile subordonate în valoare de 353.637 RON.

Agenția Națională de Integritate constată conflictul de interese penal al secretarului-general PDL Satu Mare. Ghilea contestă la Curtea de Apel Oradea raportul instituției, dar pierde procesul în 04.12.2012.

Lesne de înțeles că Sorin Ghilea este și azi secretar-general PDL, criticând probabil cu ardoare conflictul de interese al aleșilor USL și pozând în cinstit reprezentant al Monicăi Macovei („draga de ANI”) și PDL.

Click aici pentru raportul emis de Agenția Națională de Integritate.
  

No comments:

Post a Comment